Candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu, aduce în discuție necesitatea învățământului dual.

O formă de învățământ profesională a viitorului, sbliniază Virgil Pîrvulescu.

Etapa de învățământ profesional, o formă de educație răspândită în Germania, pe care o absolvă mai mult de jumătate dintre tinerii de acolo, oferă posibilitatea agenţilor economici să se implice direct în toate componentele formării forţei de muncă de care au nevoie, oferă absolvenţilor posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi, în acelaşi timp, de a continua pregătirea profesională la un nivel superior de calificare.

Învătământul profesional dual este înscris în sistemul de învățământ de stat gratuit, iar tinerii care aleg să învețe o meserie în acest sistem beneficiază, față de programele obișnuite ale ministerului și de un sistem bursier privat. 

Cel mai mare avantaj pe care agenții economici îl oferă este pregătirea tehnică direct în companii și prioritate în accesarea unui loc de muncă după cei trei ani de studiu.

Pentru a dezvolta un oraș puternic trebuie să avem specialiști. Iar investiția pe care trebuie să o facem în învățământul dual este una obligatorie, nu opțională. Dacă vrem să discutăm despre atragerea de investiții, trebuie să avem tineri foarte bine pregătiți. Și ca să reușim să le oferim toate oportunitățile de dezvoltare profesională, dar și pentru a își întemeia o familie.

Tocmai de aceea sunt de părere că Râmnicu Vâlcea ar trebui să investească în sistemul de învățământ profesional, pentru copiii cu aptitudini.

Numai așa putem să ne asigurăm o dezvoltare economică sustenabilă a orașului nostru!

Declarații Virgil Pîrvulescu

https://www.facebook.com/VirgilPirvulescuRamnicuValcea/videos/2624726817797833/

La învăţământul dual pot avea acces şi absolvenţii din seriile anterioare care au părăsit sistemul de educaţie după absolvirea învăţământului obligatoriu, fără să fi finalizat pregătirea cu o calificare sau fără competenţe care să le ofere oportunităţi de angajare. 

 

Articolul precedentCovid-19, în România. Noi decese anunțate în această dimineață în Iași, Bacău, Botoșani
Articolul următorMesaj din Los Angeles pentru tinerii vâlceni