Ziua Crucii Roşii Române este marcată, anual, la 4 iulie. Societatea naţională a fost fondată în 1876, în incinta Spitalului Colțea din București, la iniţiativa mai multor personalități ale vremii, iar de-a lungul istoriei sale, Crucea Roșie Română şi-a oferit sprijinul ori de câte ori ţara s-a confruntat cu situaţii de război, epidemii sau dezastre. Crucea Roșie Română este singura organizație umanitară cu o rețea funcțională pe întreg teritoriul țării, iar întreaga activitate se bazează pe voluntariat.

Ziua de 4 iulie este Ziua Crucii Roşii, iar la Rm Valcea, evenimentul nu a trecut neobservat. Astfel, cei de la Filiala Vâlcea a Crucii Roşii Române au un program diversificat, care se va finaliza cu o vizita la Palatul Elisabeta.

Organizaţia de Cruce Rosie contribuie, prin programele desfăşurate, la prevenirea şi alinarea suferinţei sub toate formele, protejează sănătatea şi viaţa, promovează respectul faţă de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naţionalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenenţă socială sau politică.

Articolul precedentDoi elevi valceni au obtinut nota 10 la Bacalaureat
Articolul următorPerchezitii domiciliare la persoane banuite de talharie