Lucrări curente derulate de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea

În ultima perioadă, Direcţia Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea a derulat mai multe acţiuni din domeniile de competenţă, având drept...

Primăria achiziţionează noi containere închise pentru colectarea deşeurilor

Încă 65 de puncte închise de depozitare a deşeurilor în containere închise sunt în curs de achiziţionare, ele urmând să înlocuiască vechile ”ţarcuri” inestetice...

Întâlnire cu transportatorii vâlceni la Consiliul Județean !

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai transportatorilor vâlceni care efectuează curse regulate în cadrul Programului de transport...

Fermierii sunt atenționați cu privire la respectarea programărilor !

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că, în prima zi de depunere a Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019, la...

Un mărţişor, un zâmbet şi un cântec pentru persoanele vârstnice !

La Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, s-a desfăşurat acţiunea ''Un mărţişor, un zâmbet şi un cântec'' în cadrul proiectului ''Iubirea de aproapele meu''. La...

Florin Pera, încă doi ani la S.C.M. Râmnicu Vâlcea !

Conform paginii oficiale de facebook a clubului de handbal feminin S.C.M. Râmnicu Vâlcea, antrenorul principal al echipei de sub Dealul Capela, Florin Pera, și-a...

Alexandru Oprea desemnat sportivul anului 2018 de Inspectoratul pentru Situaţii de...

Plt. maj. Alexandru Oprea a fost desemnat sportivul anului 2018 în cadrul galei organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru”. Distincția, oferită pentru...

IGSU Valcea, interventii pe banda rulanta !

În ziua de 3 martie 2019, în intervalul orar 08.00-19.00, în zona de competenta a inspectoratului s-au produs 12 evenimente din care IGSU Valcea...

Femeie de 67 de ani, salvata dintr-o casa in flacari, la...

Pompierii militari au intervenit prompt pentru stingerea unui incendiu la o casa in comuna Lungesti ! Pentru stingerea incendiului de la Lungesti, pompierii militari au...

Arhiepiscopul Râmnicului le- a vorbit credincioșilor în biserica ridicată în timpul...

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit astăzi Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul”. În cuvântul de învățătură, rostit după citirea...