Primăria din Râmnicu Vâlcea anunță că va implementa primul „Juriu al Cetățenilor” din România  cu sprijinul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

În perioada  22 – 23 martie 2023, o delegație a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) se află la Râmnicu Vâlcea pentru implementarea proiectului-pilot ”Parteneriat pentru politica de coeziune” și  pregătirea primului ”Juriu al Cetățenilor” din România. 

„Conform proiectului, specialiștii Directoratului General pentru Politică Urbană și Regională al Comisiei Europene vor oferi asistență tehnică Municipiului Râmnicu Vâlcea și Fundației Comunitare Vâlcea în misiunea de promovare în rândul comunității locale a obiectivelor politicii de coeziune a Uniunii Europene (cu precădere a obiectivului -o Europă mai verde, fără emisii de carbon)- prin susținerea proiectelor de mobilitate urbană implementate în ultimii ani, cu precădere investițiile în modernizarea infrastructurii de transport.

În cadrul proiectului, autoritatea locală va identifica, împreună cu reprezentanții organizațiilor non guvernamentale și cu cetățenii, cele mai bune soluții pentru creșterea numărului de utilizatori ai transportului public local în detrimentul celor care folosesc autoturismul personal. În acest sens, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea împreună cu Fundația Comunitară Vâlcea, cu sprijinul experților din cadrul Departamentului pentru Guvernare Deschisă și Spațiu Civic al O.C.D.E, își propun să pună în practică primul ”Juriu al cetățenilor” din România – un proces deliberativ prin care locuitori din Râmnicu Vâlcea, selectați în mod aleatoriu, vor învăța, vor delibera și vor sugera recomandări referitoare la dezvoltarea transportului public la nivel local”- Primăria Râmnicu Vâlcea

Delegația a fost prezentă astăzi alături de administratorul public Eusebiu Vețeleanu. Au mai transmis mesaje subprefectul Florina Călin și administratorul public al județului Adrian Mihăilă. Pe Zoom a fost alături și Laurențiu Mazilu, consilier în Departamentul pentru Guvernare Deeschisă din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Proiectul ”Parteneriat pentru politica de coeziune” a debutat în anul 2022 și se va desfășura pe tot parcursul anului 2023, când va fi organizată prima ”loterie civică” din țară pentru desemnarea membrilor „Juriului Cetățenilor”.

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentRareș Bogdan, mutare decisivă: scena politică, dinamitată! Se vor cere DEMISII și scoaterea PNL de sub influența “Statului”
Articolul următorRareș Bogdan, mutare decisivă: scena politică, dinamitată! Se vor cere DEMISII și scoaterea PNL de sub influența “Statului”