Un accident rutier deosebit de grav a avut loc, marți după-amiază, pe autostrada A1, pe sensul București-Pitești
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc, marți după-amiază, pe autostrada A1, pe sensul București-Pitești. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, după ce trei TIR-uri și cinci autoturisme s-au ciocnit violent.
UPDATE: Centrul Infotrafic al Poliției Române a informat că traficul este oprit pe Autostrada A1, sensul București – Pitești, la kilometrul 52, în zona localității Corbii Mari, județul Dâmbovița, din cauza accidentului.
Circulația a fost deviată de la nodul rutier 49 și se estimează reluarea acesteia pe A1 după ora 16.00.
UPDATE: Un copil a murit, iar alte șapte persoane sunt în stare gravă.
Știre inițială:
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), accidentul a avut loc pe autostrada A1, km 50, pe sensul București - Pitești, în dreptul localității Corbii Mari, județul Dâmbovița.
”Din informațiile preliminare, în eveniment ar fi implicate 3 autotrenuri și 5 autoturisme. Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Dâmbovița a fost activat Planul Roșu de Intervenție”, a transmis sursa citată.
De la ISU Dâmbovița au fost alocate 1 mașină de stingere, 3 echipaje de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 10 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe SAJ. Totodată, în sprijin acționează și ISU București-Ilfov cu 2 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic. Acolo a fost alocat și un elicopter SMURD de la nivelul Inspectoratului General de Aviație.
Sursa: Newsinn