O casă din comuna Bârza a fost cuprinsă de flăcări nopatea trecuta. Pompierii s-au luptat mai bine de trei ore sa stinga incendiul.
Pompierii au reușit localizarea rapidă a incendiului, la nivelul acoperișului, fără ca bunurile din locuință să fie distruse. În urma incendiului a ars acoperișul casei, cu suprafața de aproximativ 130 de metri pătrați. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum deteriorat.
Principalele măsuri de prevenire a incendiilor produse din cauza coșurilor de fum defecte, deteriorate sau neizolate corespunzător:
-coșurile de fum se vor curăța, verifica și repara, dacă este cazul, în mod obligatoriu înaintea sezonului rece;
-în podurile clădirilor, coșurile se vor tencui pe interior și pe exterior și se vor da cu var, pentru a se putea observa cu ușurință dacă există fisuri prin care ar putea pătrunde scântei;
-coșurile de fum se vor izola față de elementele combustibile, iar în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de material necombustibil.
Sursa: Realitatea de Valcea