INTERVENȚIE DIFICILĂ A POMPIERILOR ÎN DELTA DUNĂRII

INTERVENȚIE DIFICILĂ A POMPIERILOR ÎN DELTA DUNĂRII
Sunt incendii care au ars zeci de kilometri pătrați de vegetație
Echipele de intervenție luptă pentru a șaptea zi cu flăcările izbucnite în Delta Dunării.
Sunt incendii care au ars zeci de kilometri pătrați de vegetație, în special în zona Chilia Veche. Salvatorii acționează atât pe apă, cât și din aer, cu elicoptere.
După cum a declarat pentru Radio România Actualități Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, pompierii au reușit ieri localizarea focului, însă operațiunea nu este încă terminată.
Daniel Năstase: Incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă față de zilele trecute. Prin intervenția de ieri, atât terestru, naval, cât și aerian, s-a putut localiza incendiul, dar foarte multe din focarele de pe insula Tătaru sunt încă active. În acest moment nu sunt active cu flacără deschisă, doar fumegă, dar se intervine la fel, din toate cele trei medii, aerian, acvatic, dar și terestru. Se încearcă în cursul zilei de astăzi să fie lichidat acest incendiu. Depinde cât de tare se înteţește vântul și dacă poate să reaprindă jarul încă activ la trunchiurile de copaci și la vegetația uscată.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:31 - Mărturii noi în procesul Maradona: un specialist susține că legenda suferea de tulburări psihice severe
- 12:59 - Autocar cu 27 de persoane, cuprins de flăcări în Tulcea: pasagerii au reușit să se salveze la timp
- 12:15 - Autostrada Pașcani–Suceava–Siret ar putea fi finalizată până în 2029. Bolojan anunță semnarea contractelor pentru două loturi
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News














