LIDERUL ISTORIC AL EXTREMEI DREPTE FRANCEZE, JEAN-MARIE LE PEN, A MURIT (AFP)

LIDERUL ISTORIC AL EXTREMEI DREPTE FRANCEZE, JEAN-MARIE LE PEN, A MURIT (AFP)
Le Pen s-a stins într-un centru din regiunea Parisului în care fusese internat
Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96 de ani, transmite marţi AFP.
Le Pen s-a stins într-un centru din regiunea Parisului în care fusese internat cu câteva săptămâni în urmă.
"Jean-Marie Le Pen, înconjurat de familia sa, a fost chemat înapoi la Dumnezeu marţi, la 12:00 (11:00 GMT)", a anunţat familia sa într-un comunicat transmis AFP.
Le Pen, un naţionalist neruşinat, potrivit Reuters, era fondatorul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional.
Jean-Marie Le Pen a zguduit sistemul politic francez atunci când a ajuns în mod cu totul neaşteptat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, înfruntându-l cu amestecul său combativ de populism şi carismă pe Jacques Chirac în 2002.
El a fost succedat în funcţia de şef al partidului de fiica sa, Marine Le Pen, care de atunci a candidat la preşedinţie de trei ori, fără succes, şi a transformat partidul, numit acum Adunarea Naţională (RN), într-una dintre principalele forţe politice ale ţării.
AGERPRES
Foto: Philippe Wojazer / REUTERS
Citește și:
- 22:31 - Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026. Salariul minim brut se majorează la 4.325 lei de la 1 iulie
- 21:17 - Iranul amenință cu o criză energetică în regiune după avertismentele lui Trump privind infrastructura electrică
- 20:28 - Rezultate LOTO joi, 12 martie 2026. Numerele extrase la Loto 6/49, Joker și Noroc
- 19:34 - Zelenski își pierde răbdarea: negocierile de pace stagnează, iar tensiunile cu aliații cresc
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











