De asemenea, la Ziua Informării Preventive vor fi desfășurate lecții deschise la diverse unități de învățământ din județ.La aceste activități de informare preventivă sunt angrenați și reprezentanții serviciilor voluntare pentru situații de urgență pentru a transmite informațiilor preventive către comunitatea din care fac parte.În intervalul orar
09.00 -12.00,
doritorii vor putea vizita atât unitatea de pompieri din Rm. Vâlcea - Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Govora, Grădiştea, Horezu şi Măciuca. Accesul copiilor în subunităţi se va face cu însoţitor, care va fi legitimat la intrare.Se vor prezenta: tehnica din dotare, tehnici de acordare a primului ajutor calificat şi informaţii despre modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă, iar doritorii pot să folosească o parte din dotarea inspectoratului sub îndrumarea personalului specializat.Totodată, aceştia vor primi materiale informative din cadrul campaniilor naţionale: „RISC – Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale!, Mai bine previi, decât să nu fii!, Siguranța NU e un joc de noroc!” şi „Nu tremur la cutremur”.În acelaşi timp, elevii pot obţine informaţii privind paşii ce trebuie urmaţi pentru a deveni pompieri.