Incendiul izbucnit în această dimineață la un depozit de anvelope din Drăgăşani încă nu a fost stins.După o zi în care s- au luptat cu flăcările înalte, pompierii militari rămân și în cursul acestei nopți în zonă, pentru a stinge focarele rămase.6 autospeciale de stingere, trei autospeciale de comandă şi un utilaj al Comitetului local pentru Situaţii de Urgenţă au acționat în zonă.Populaţia, pe o rază de 6 kilometri în jurul incendiului, a fost avertizată prin sistemul Ro-Alert.Cea mai apropiată locuință se afla la 300 m.Incendiul a izbucnit pe strada Digului, la intrarea în municipiul Dragasani, la un depozit de cauciucuri (au ars 2 anexe).Cetățenii sunt sfătuiți să evite să se apropie de focar şi să ia toate măsurile pentru a se proteja (să rămână în incinte, cu geamurile închise), fumul degajat fiind toxic.