Program prelungit pentru cele două linii telefonice gratuite puse la dispoziția refugiaților

Program prelungit pentru cele două linii telefonice gratuite puse la dispoziția refugiaților
Se caută şi voluntari
Programul de funcționare a celor două linii telefonice puse la dispoziția refugiaților ucraineni care au nevoie de asistență sau de ajutor și cetățenilor români dispuși să ajute cu bunuri sau servicii, se prelungește în intervalul orar 8.00 - 24.00.
Având în vedere numărul extrem de mare de apeluri pe care le-am primit în primele 24 de ore de la lansarea acestor linii speciale, lansăm un apel către persoanele vorbitoare de limba ucraineană, rusă sau română, care doresc să se ofere voluntar pentru a acoperi nevoile celor care ne contactează, să vină alături de noi pentru a putea ajuta cât mai multe persoane. Nu este necesar ca voluntarii să se deplaseze la sediul nostru.
Ei pot activa de acasă, din România sau Ucraina.
Vă reamintim că, începând cu data de 2 martie 2022, FSP Global, cu sprijinul Gamemine, a pus la dispoziția dezvoltatorilor platformei https://refugees.ro/ servicii de comunicare în limbile ucraineană, rusă și română.
Toate persoanele care vin sau se află pe teritoriul Ucrainei, indiferent dacă sunt cetățeni ucraineni sau ai altor state, și care doresc informații sau au nevoie de asistență de orice natură, sunt îndemnați să apeleze numerele de telefon gratuite 0800 360 880, apelabil din România, și 0800 801 489, apelabil din Ucraina.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:18 - Avertisment dur al rezidenților după moartea medicului de la Floreasca: Nu este un caz singular. Este semnalul de alarmă
- 13:16 - MAE, reacție dură după prezența Dianei Șoșoacă la forumul lui Vladimir Putin de la Sankt Petersburg
- 09:18 - Intervenție de urgență la barajul Măneciu după ploile torențiale și codul portocaliu hidrologic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News














