SFATUL POLIȚIȘTILOR: CUMPĂRAȚI ARTIFICII DOAR DE LA COMERCIANȚI AUTORIZAȚI

SFATUL POLIȚIȘTILOR: CUMPĂRAȚI ARTIFICII DOAR DE LA COMERCIANȚI AUTORIZAȚI
Vânzarea de articole pirotehnice minorilor se pedepsește cu închisoarea
Poliţiştii au confiscat, în ultimele săptămâni, tone de petarde şi artificii în urma percheziţiilor făcute în toată ţara.
Directorul adjunct al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR spune că articolele piotehnice trebuie cumpărate doar de la comercianți autorizați.
"Recomandăm cetăţenilor să sesizeze Poliţia pentru orice vânzare de articole pirotehnice ilegală. Recomandăm adulţilor să nu pună la dispoziţia minorilor articole pirotehnice, pentru că utilizarea acestora poate conduce la accidente cu urmări grave sau deosebit de grave", a precizat comisarul-şef Angelo Badea la Radio România Actualități.
Vânzarea de articole pirotehnice minorilor se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an sau amendă.
În perioada 30 septembrie 2024 – 5 ianuarie 2025, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Română desfășoară acțiunea națională Pirotehnic, pentru prevenirea, constatarea și combaterea evenimentelor cauzate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea și utilizarea articolelor pirotehnice, de către persoanele fizice și juridice, cu precădere, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Peste 22.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie pentru această minivacanţă de Crăciun.
În atenţia patrulelor se află staţiunile turistice, spaţiile de divertisment, zonele aglomerate şi cele cu risc de producere a unor incidente.
Citește și:
- 13:01 - Februarie 2026 a fost a cincea cea mai caldă ultimă lună de iarnă din istoria înregistrărilor
- 12:55 - Petrolul s-a ieftinit semnificativ pe pieţele internaţionale
- 12:49 - Peste 1.700 de situaţii de urgenţă gestionate de pompieri, în doar 24 de ore
- 12:36 - CSM - Interviuri cu procurorii propuşi la şefia marilor parchete
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











