VREMEA 1 MARTIE. VREME ÎNCHISĂ ÎN TOATĂ ȚARA

VREMEA 1 MARTIE. VREME ÎNCHISĂ ÎN TOATĂ ȚARA
Vremea va fi închisă și temporar va ploua
Astăzi, în sudul, centrul și estul țării, vremea va fi închisă, iar valorile termice diurne vor fi în general apropiate de normele perioadei. Temporar va ploua în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar în Transilvania și Moldova pe alocuri vor fi ploi și lapoviță; în zona montană, precipitațiile vor fi mixte, iar la peste 1500 m altitudine vor predomina ninsorile, pe alocuri moderate cantitativ în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi condiții de polei.
În vestul și nord-vestul teritoriului, cerul va fi temporar noros și probabilitatea pentru precipitații redusă, iar pe timpul zilei temperatura aerului va urca spre valori ce se vor situa peste cele obișnuite în prima zi a lunii martie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade, iar cele minime, mai ridicate decât mediile climatologice în cea mai mare parte a țării, vor fi cuprinse între -3 și 4 grade. Pe alocuri se va semnala ceață.
În Capitală, vremea va fi închisă și temporar va ploua. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de 0...1 grad. Trecător se va putea forma ceață.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:03 - Rețeta lui Sorin Bontea pentru drobul de miel. Trucul simplu care duce gustul de Paște la un alt nivel
- 19:56 - Va plăti Europa prețul războiului lui Trump împotriva Iranului? - analiză POLITICO
- 19:50 - Speriați de situația din Orientul Mijlociu, românii preferă să-și petreacă vacanța de Paște pe litoral și în stațiunile de munte
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











