Ziua Imnului Naţional la Vâlcea. Cum va fi sărbătorită

Ziua Imnului Naţional la Vâlcea. Cum va fi sărbătorită
Cu prilejul împlinirii a 173 de ani de la prima intonare a cântecului ”Deşteaptă-te, române!"
Manifestări oficiale şi paradă festivă pe 29 iulie la Vâlcea, cu prilejul împlinirii a 173 de ani de la prima intonare a cântecului ”Deşteaptă-te, române!”
Pe Arenele ”Traian”, începând cu ora 10.00, se va desfăşura şedinţa festivă a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea. Alături de consilierii locali şi reprezentanţi ai instituţiilor publice, vor lua parte delegaţi din oraşul înfrăţit Dura – Palestina şi ambasadorul Republicii Belarus – E.S. Andrei Grinkevich, ambasadorul Palestinei – E.S. Fuad Kokaly şi ambasadorul Republicii Islamice Pakistan – E.S. Zafar Iqbal.
Actorii Teatrului Municipal ”Ariel” vor realiza o reconstituire artistică a evenimentelor de acum 173 de ani, iar intonarea Imnului Naţional se va face cu aportul Fanfarei Judeţene ”Constantin Brâncoveanu”.
În cadrul aceluiaşi eveniment vor fi premiaţi cu sume de 3.000 de lei, respectiv de 4.000 de lei elevii care au obţinut media 10 la examenele de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat din această vară.
După încheierea şedinţei festive de la Arenele ”Traian”, participanţii vor fi transportaţi cu autobuzele ETA la sediul Primăriei municipiului de unde, în jurul orei 11.30, pe acorduri de fanfară, se va porni în tradiţionala paradă festivă până în Parcul Zăvoi, pe traseul: Biserica Toţi Sfinţii de pe Calea lui Traian, unde se va asista la slujba de sfinţire a tricolorului, Casa Memorială Anton Pann.
În jurul orei 12.00, în Parcul Zăvoi, la fântâna Imnului Naţional va debuta ceremonialul militar religios, urmat de alocuţiunile oficialităţilor prezente la tribună.
Membrii Corului ”Euphonia” al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, împreună cu toţi cei prezenţi, vor intona cântecul ”Deşteaptă-te, române!”
Sursa: Realitatea de Valcea
Citește și:
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
- 19:38 - Alertă cu bombă la Aeroportul „Eugen Doga” din Chișinău. Evacuare de urgență și zboruri afectate
- 18:41 - Cazul Realitatea PLUS explodează în presa din SUA. Ana Maria Păcuraru, interviu exploziv cu ecou internațional - VIDEO
- 15:50 - Prețurile carburanților au explodat în Uniunea Europeană
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











