Economie· 2 min citire

Plăți de la APIA pentru fermierii vâlceni !

1 dec. 2018, 06:47
Actualizat: 1 dec. 2018, 06:47
agricultura3232fonduri

agricultura3232fonduri

Articol scris de Turtoi Lucien

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea informează că, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru fermierii care au depus Cereri Unice de Plată în anul 2018, începând cu data de 16.10.2018 şi până la data de 29.11.2018, au fost autorizaţi la plată un număr de 16.255 fermieri, dintr-un număr total de 19.629 fermieri eligibili, reprezentând un procent de 83,81%.

Între 16 octombrie și 30 noiembrie se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăţilor directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.APIA menționează că începând cu data de 03.12.2018 demarează plata regulară pentru fermierii care au depus Cereri Unice de Plată în anul 2018, prioritate având fermierii care nu au fost autorizaţi pentru plata avansului.Plafoanele alocate României pentru anul de cerere 2018 și cuantumurile avansului per hectar ale plăților directe sunt următoarele : Denumire scheme APIAPlafonCampania 2018(euro)CuantumCampania 2018*(euro/ha)Cuantumavans 2018(euro/ha)Schema de plată unică pe suprafață (SAPS)989.564.000102,569771,7987Plată redistributivă99.436.000primul interval:1-5 ha inclusiv - 5,0000al doilea interval: peste 5 și până la30 ha inclusiv) - 50,3626interval 1 -  3,5interval 2 – 35,2538Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu561.846.00058,236140,7652Plata pentru tinerii fermieri18.728.00025,840518,0883 Menționăm că plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:-4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plăţile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);-4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News

Mai multe știri din Economie