In cartierul Ostroveni din Ramnicu Valcea, doi tineri cu vârstele de 16, respectiv 18 ani, au fost surprinși de jandarmii vâlceni în timp ce sustrăgeau capace de roti de la mașini.
În urma controlului corporal preventiv, au fost găsite asupra celor doi tineri două bucăți capace jantă inscripționate BMW și patru bucăți capace valvă din plastic, acestea fiind sustrase cu ajutorul unei șurubelnițe metalice.
Prejudiciul creat a fost recuperat și predat persoanei păgubite, iar celor doi tineri le-au fost întocmite actele conform art. 228 alin.1 din Codul Penal la care este prevăzută infracțiunea de ,,Furt’’.
Documentele întocmite de jandarmii vâlceni și șurubelnița folosită în comiterea faptei au fost predate către Poliția Vâlcea .