22 DE PROIECTE DE 30,4 MILIOANE EURO VOR PRIMI FINANŢARE PRIN PROGRAMUL INTERREG IPA ROMÂNIA-SERBIA

22 DE PROIECTE DE 30,4 MILIOANE EURO VOR PRIMI FINANŢARE PRIN PROGRAMUL INTERREG IPA ROMÂNIA-SERBIA
Proiectele îşi propun să îmbunătăţească infrastructura de sănătate
Un număr de 22 de proiecte, în valoare totală de 30,4 milioane de euro, au fost selectate, în vederea finanţării, la cea de-a cincea reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Interreg IPA România-Serbia, acestea fiind în domeniul mediului şi al managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru dezvoltarea economică şi socială în zona de graniţă.
Proiectele îşi propun să îmbunătăţească infrastructura de sănătate şi cea pentru protecţia civilă, precum şi capacitatea de gestionare a dezastrelor în zona de graniţă, inclusiv prin achiziţionarea de echipamente de ultimă generaţie şi pregătirea profesională a personalului medical şi a celui implicat în situaţiile de urgenţă, a informat un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA).
Totodată, vor fi finanţate şi dezvoltarea de servicii socio-medicale pentru persoanele vulnerabile şi produsele turistice inovative pentru promovarea monumentelor istorice sau atracţiilor naturale din zona de graniţă.
În perioada 2021-2027, MDLPA este Autoritate de Management pentru Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, care are un buget total de 87.725.681 de euro şi va finanţa proiecte privind protecţia mediului şi adaptarea la schimbările climatice, sănătate şi educaţie, turism şi cultură, respectiv managementul frontierei.
Programul a fost aprobat de către Comisia Europeană la data de 19 iulie 2022, fiind, astfel, primul Program Interreg IPA la nivel european aprobat pentru perioada 2021-2027.
Potenţialii beneficiari vor folosi în exclusivitate sistemul informatic JeMS pentru transmiterea documentelor şi vor beneficia de opţiunile de costuri simplificate pentru decontarea cheltuielilor, respectiv de o simplificare a sistemului de implementare a proiectelor.
În aria Programului sunt cuprinse trei judeţe din România (Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi), precum şi şase districte din Serbia (Severno Banatski, Srednje Banatski, Juzno Banatski, Branicevski, Borski şi Podunavski).
Persoanele interesate de cooperarea transfrontalieră româno-sârbă în cadrul Programului Interreg IPA România - Serbia pot obţine mai multe informaţii accesând pagina web oficială a programului: www.romania-serbia.net.
AGERPRES
Citește și:
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











