EFECTELE MEDICAMENTELOR ASUPRA CAPACITĂȚII DE CONDUCERE

EFECTELE MEDICAMENTELOR ASUPRA CAPACITĂȚII DE CONDUCERE
Medicamentele pot afecta abilitatea de a conduce, având efecte secundare negative și implicații legale.
Medicamentele pot afecta abilitatea de a conduce, având efecte secundare negative și implicații legale.
Anumite medicamente pot avea și efecte secundare negative, respectiv pot conține, de pildă, substanțe cu efect psihoactiv, ce pot reduce capacitatea de a conduce un vehicul. Astfel, chiar dacă există motive întemeiate pentru administrarea unui astfel de medicament și se respectă toate procedurile legale pentru obținerea lui, și anume este prescris de un medic, ce emite o rețetă în acest sens, riscurile asociate consumului unor astfel de substanțe, mai exact, apariția unor efecte negative asupra capacității de a conduce un vehicul sau posibilitatea de a rămâne fără permisul de conducere în cazul în care șoferii sunt controlați de polițiști, nu se elimină.
Medicamentele se recomandă pentru a trata sau ameliora anumite afecțiuni, dar multe dintre ele au și efecte secundare negative și, astfel, sunt contraindicate unor persoane, deoarece substanțele conținute pot avea efecte negative asupra persoanei sau comportamentului său. O parte dintre substanțele cu efecte secundare negative se regăsesc pe lista ce conține substanțele cu regimuri speciale – dopaj, droguri de risc sau de mare risc etc. Aceste substanțe pot avea efecte negative chiar și în doze mici, implică riscuri de adicție sau la combinarea cu alte medicamente, astfel că s-a decis ca ele să fie eliberate în baza unei rețete semnate de medic.
“Dar legitimitatea pentru un scop medical, nu înlătură efectele adverse de exemplu asupra sportivilor sau a celor care necesită atenție și, de aceea, pentru preocupările și activitățile personale, efectele adverse pot fi periculoase sau de nedorit”, potrivit Ioanei Stăncel. Același lucru se întâmplă și în cazul șoferilor, mai exact, administrarea unor medicamente le poate afecta percepția distanțelor, a vitezelor, unghiurilor sau poate reduce viteza de reacție, importantă în cazul frânării, semnalizării, virării, asigurării etc.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











