Cireșele de import, mai scumpe decât mielul de Paște!

Cireșele de import, mai scumpe decât mielul de Paște!
Cu cât se vinde kilogramul în piețe
Primele cireșe de import au început să apară în piețele din toată țara, însă, prețul cu care se vând țin clienții departe. Într-o piață din Ploiești, un kilogram de cirește costă 75 de lei, aproape cât două kilograme de carne. Oamenii spun că din lipsa banilor nici măcar nu visează să se atingă de aceste fructe.
Cireșele importate din Spania și Grecia au apărut în mai toate piețele din țară. Deși sunt tentante, oamenii trec neputincioși pe lângă tarabe din lipsa banilor. La Ploiești, un kilogram costă și 75 de lei.
Reporter: Nu cumparati?
Pensionar: Da cum sa nu? La pensia mea, ma duc sa cumpar 5 kg: are sa mi dea restul? Noi abia ne ducem viata de la o zi la alta, ce sa mai cumparam? Alea sunt fudulie. Cine ia sa ia de 10 lei 2 cirese.
Reporter: Cumparati?
Pensionar 1: Nu, sunt foarte scumpe. Va dati seama: aproape 2 kg de carne.
Pensionar 2: Ala e pret de cumparat acum? 75 de lei pe timpurile astea? Asteptam o luna de zile, ies ciresele romanesti 7- 8-10 lei. Alea sunt pentru reclama.
Pensionar 3: Nu , pana nu se fac ale noastre si mai scade pretul, nu.
La noi în țară, primele cireșe vor începe să apară în piețe luna aceasta. Oamenii spun ca așteaptă sa se coacă cele autohtone pentru a-și face pofta.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











