Actualitate· 2 min citire

Drumul care permite accesul către Hidrocentrala Lotru-Ciunget, afectat de ploi

20 ian. 2023, 13:48
Actualizat: 20 ian. 2023, 13:48
Drumul care permite accesul către Hidrocentrala Lotru-Ciunget, afectat de ploi

Drumul care permite accesul către Hidrocentrala Lotru-Ciunget, afectat de ploi

Articol scris de Realitatea de Valcea

În localitatea Malaia s-a produs o viitură cauzată de scurgerile de pe versanți

Codul Roșu din Zona montană din județul Vâlcea a afectat mai multe zone, inclusiv drumul județean 701D Ciungetu-Galbenu, la km 1+300.

În localitatea Malaia s-a produs o viitură cauzată de scurgerile de pe versanți, antrenând nămol, pământ și material lemnos și blocând circulația rutieră în zonă.

Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, împreună cu inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "General Magheru" al Judeţului Vâlcea, Dan Pascaru, reprezentanții Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea, însoțiți de primarul comunei Malaia, Gheorghe Dinculescu s-au deplasat de urgență joi în localitatea Malaia  pentru a evalua  situația.

“S-a intervenit rapid cu echipe din cadrul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea. Nu au fost înregistrate victime. Drumul va fi curățat în cel mai scurt timp. Suntem, aici, să ne asigurăm că nu vor fi probleme legate de siguranţa rutieră sau de siguranța locuitorilor din satul Ciungetu.  Zona va rămâne sub supraveghere urmând să se intervină cu lucrări specifice pentru consolidarea porțiunii afectate" a declarat prfectul.

Au fost instituite mai multe măsuri:

- Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea, în calitate de administrator, va interveni cu utilaje și personal pentru înlăturarea materialului aluvionar în vederea restabilirii traficului rutier în zona afectată;
- Monitorizarea zonei.

Drumul permite accesul către Hidrocentrala Lotru-Ciunget.


Sursa: Realitatea de Valcea

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate