GERMANIA: ZBORURI PERTURBATE DIN CAUZA UNUI PROTEST AL MILITANȚILOR ECOLOGIȘTI PE AEROPORTUL DIN FRANKFURT

GERMANIA: ZBORURI PERTURBATE DIN CAUZA UNUI PROTEST AL MILITANȚILOR ECOLOGIȘTI PE AEROPORTUL DIN FRANKFURT
Solicitarea militanților ecologiști
Șase protestari au tăiat gardul ce înconjoară aeroportul şi au ajuns în diferite puncte din apropierea pistelor cu postere pe care era afişat mesajul „Petrolul ucide”.
Toate decolările și aterizările au fost suspendate, joi dimineaţa, 25 iulie, pe aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania, din cauza unui protest pe care militanții ecologiști l-au organizat în apropiere de pistă. Polițiștii au intervenit pentru a-i evacua pe manifestanți.
Reprezentanții aeroportului din Frankfurt au publicat un mesaj pe rețeaua X, fostă Twitter, prin care au rugat pasagerii să nu se deplaseze la aeroport pentru moment. Aceștia au mai rugat pasagerii să verifice care este starea zborului lor şi să ia în calcul o perioadă de timp suplimentară în planurile lor.
„Facem totul pentru a-i evacua pe activiştii ecologişti de pe pistă”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei, potrivit Agerpres.
Solicitarea militanților ecologiști
De cealaltă parte, militanţii ecologişti de la organizaţia Last Generation au informat într-un comunicat de presă că şase protestari au tăiat gardul ce înconjoară aeroportul şi au ajuns în diferite puncte din apropierea pistelor cu postere pe care era afişat mesajul „Petrolul ucide”.
Organizaţia ecologistă, care vrea ca Guvernul Germaniei să adere la un acord global privind renunţarea la petrol, gaze şi cărbune până în anul 2030, a menţionat mai multe ţări din Europa şi America de Nord unde sunt avute în vedere mai multe proteste similare, în cadrul unei campanii ce a început miercuri.
Mai multe organizaţii ecologiste au desfășurat miercuri dimineaţa acţiuni de protest la mai multe aeroporturi din Europa, mai ales la aeroportul londonez Heathrow, cel mai mare din Europa, şi la aeroportul Koln din Germania.
Citește și:
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
- 17:43 - O femeie din Craiova, păgubită de propriul iubit: i-a luat mașina, banii și bijuteriile, apoi a încercat să fugă din țară
- 17:15 - Mesaj oficial de la București după declarațiile Iranului: „România nu este parte a războiului”
- 16:40 - Întâlnire la Cotroceni pe tema energiei: Nicușor Dan a discutat cu șefii OMV Petrom despre prețurile carburanților și proiectul Neptun Deep
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











