INDIA: PLOILE TORENȚIALE AU ÎNCHIS ȘCOLILE DIN MUMBAI

INDIA: PLOILE TORENȚIALE AU ÎNCHIS ȘCOLILE DIN MUMBAI
Zborurile și călătoriile cu trenul, perturbate
Persoanele rămase izolate din cauza intemperiilor în zonele joase au fost mutate în locaţii mai sigure.
Şcolile şi alte instituţii de învăţământ din Mumbai, capitala financiară a Indiei, dar şi din jurul acesteia, au fost închise, iar examenele universitare au fost amânate marţi, 9 iulie, din cauza ploilor puternice înregistrate în ultimele 20 de ore.
Toate examenele programate pentru marţi la Universitatea din Mumbai au fost amânate. „Noile date de examen vor fi anunţate în curând”, a transmis conducerea universității într-un comunicat, potrivit agenției de știri Xinhua, citată de Agerpres.
Zborurile și călătoriile cu trenul, perturbate
De asemenea, ploile abundente au perturbat circulația trenurilor și traficul aerian. Au fost raportate inundaţii severe în mai multe zone, după ce oraşul a înregistrat peste 300 mm de precipitaţii în diverse locuri în decurs de şase ore, începând de luni de la ora 13:00.
Pentru a asigura siguranţa cetăţenilor, echipele Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre au fost desfăşurate în mai multe zone din Mumbai şi din jurul metropolei, inclusiv în Thane, Vasai, Mahad, Chiplun, Kolhapur, Sangli, Satara Ghatkopar, Kurla şi Sindhudurg.
Persoanele rămase izolate din cauza intemperiilor în zonele joase au fost mutate în locaţii mai sigure. Departamentul Meteorologic din India a precizat că ploile abundente vor continua în următoarele zile în Mumbai şi în alte părţi ale statului Maharashtra.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:46 - Tânăr cu 8 clase, infiltrat doi ani în structurile Poliției: cum a înșelat zeci de persoane timp de doi ani
- 10:46 - Alex, băiețelul găsit după două zile în pădure, a fost externat din spital. Primele dorințe ale copilului: înghețată, ciocolată și să își vadă sora
- 09:25 - Accident de muncă la Termocentrala Rovinari: electrician rănit grav, după o cădere de la 4 metri
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News













