ISRAELUL A PERMIS INTRAREA CAMIOANELOR CU AJUTOARE UMANITARE ÎN GAZA

ISRAELUL A PERMIS INTRAREA CAMIOANELOR CU AJUTOARE UMANITARE ÎN GAZA
Potrivit ONU, ajutoarele nu au fost încă împărţite la populaţia din Gaza
Israelul a permis, miercuri, accesul în Fâşia Gaza a 100 de camioane încărcate cu făină, alimente pentru sugari şi echipamente medicale, după ce alte 98 de camioane intraseră în enclavă luni şi marţi.
Potrivit ONU, ajutoarele nu au fost încă împărţite la populaţia din Gaza, care potrivit organizaţiilor umanitare internaționale, se află în pragul foametei.
Până la intrarea acestor camioane, care pot transporta doar o fracţiune din necesarul Gazei, enclava palestiniană fusese sub blocadă totală timp de 11 săptămâni.
Între timp Israelul a declanşat şi o nouă ofensivă majoră, iar premierul Benjamin Netanyahu a declarat că obiectivul acesteia este obţinerea controlului complet asupra întregii enclave.
În faţa presiunilor internaţionale tot mai mari, Netanyahu s-a arătat dispus ieri să accepte un armistiţiu temporar pentru ca ultimii ostatici aflaţi încă în viaţa - circa 20 - să fie eliberaţi de Hamas, transmite Reuters.
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











