Actualitate· 1 min citire

Litoralul a fost luat cu asalt de Rusalii! Zeci de mii de turiști au umplut stațiunile de la Marea Neagră

31 mai 2026, 13:54
Litoral

Litoral

Articol scris de Ionuț Nichita

Litoralul românesc se bucură de unul dintre cele mai aglomerate weekenduri de la începutul sezonului estival. Potrivit reprezentanților din turism, aproximativ 50.000 de persoane și-au petrecut minivacanța de Rusalii în stațiunile de la Marea Neagră.

Cele mai căutate destinații au fost Mamaia, Eforie și Vama Veche, unde gradul de ocupare a crescut considerabil față de weekendurile anterioare. Mulți dintre turiști au ales să profite de tarifele încă specifice extrasezonului și de ofertele incluse în programul „Litoralul pentru Toți”.

Deși vremea a fost schimbătoare pe alocuri, turiștii nu au renunțat la plajă. Unii s-au aventurat chiar și în apa mării, care a ajuns la aproximativ 19 grade Celsius, în timp ce temperaturile din aer s-au situat în jurul valorii de 21 de grade.

Atmosfera de vacanță este completată de numeroase evenimente organizate pe litoral. În stațiunea Mamaia are loc un festival gastronomic dedicat preparatelor pescărești, iar de Ziua Copilului mai multe hoteluri au pregătit activități speciale pentru cei mici. În plus, copiii beneficiază de acces gratuit la spectacolele organizate la Delfinariul din Constanța.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate