MONEDE DEDICATE JOCURILOR OLIMPICE

MONEDE DEDICATE JOCURILOR OLIMPICE
Prețul de vânzare pentru setul de monetărie este de 400 de lei
Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, 15 iulie, un set de monetărie dedicat Jocurilor Olimpice de Vară de la Paris.
"Setul de monetărie conţine monedele româneşti aflate în circulaţie, cu valoare nominală de: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi o medalie din argint, toate realizate în condiţii de calitate proof like", precizează BNR.
Medalia este din argint are diametrul de 28 de milimetri.
Aversul prezintă torţa olimpică, un grup de alergători olimpici antici în fundal şi inscripţia „JOCURILE OLIMPICE DE VARA 2024” în arc de cerc. Reversul redă portretul şi numele lui George Gh. Bibescu, primul român membru al Comitetului Internaţional Olimpic.
Setul de monetărie este prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale.
Tirajul maxim al acestei emisiuni numismatice este de 5.000 seturi.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru setul de monetărie este de 400 de lei.
Lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











