Obiceiuri și tradiții în ziua Sfântului Ștefan

Obiceiuri și tradiții în ziua Sfântului Ștefan
Misiunea Sfântului Ştefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus, este sărbătorit astăzi, în cea de- a treia zi de Crăciun.Sfântul Ştefan era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam.Misiunea Sfântului Ştefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament.Datorită credinţei sale Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârşi minuni.Având harul divin al minunilor, care-i însoţeau adesea propovăduirile, Sfântul Ştefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în faţă Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie și alungat.O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să se aducă în casă icoana care îl înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.Tradiția spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca, pe 27 decembrie, să se dăruiască o icoană a Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.În unele zone din Muntenia se prepară pâinicile lui Ştefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac.Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan.După ce se sfinţesc la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.Se mai spune că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.
Citește și:
- 10:54 - Prognoza meteo pentru următoarele zile. Cum va fi vreme după Paști
- 10:51 - Premierul Ilie Bolojan, mesaj după alegerile din Ungaria: Felicitări și apel la consolidare a parteneriatului strategic
- 09:28 - Trump, atac fără precedent la adresa Papei Leon
- 09:21 - Ana Maria Păcuraru, analiza momentului despre alegerile din Ungaria: „Ungaria lui Orban a reamintit că diversitatea politică este parte din realitatea sa constituțională”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











