Perchezitii în Vâlcea! Afaceri ilegale cu lemn, investigate de procurorii din Horezu

perchezitii-768x432
Polițiștii vâlceni au descins marți dimineață, 7 octombrie 2025, în mai multe localități din zona Horezu, într-o acțiune de amploare care vizează traficul ilegal de lemn. Conform unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au fost efectuate patru percheziții domiciliare – una în localitatea Pietrari și alte trei în Cernișoara.
În centrul anchetei se află un agent economic suspectat că ar fi manipulat și transportat lemn fără documente legale, cu ajutorul unor persoane din zonă.
„Astăzi, 7 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii criminaliști și delegați ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor SAS, sub coordonarea procurorilor Parchetului Horezu”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.
Ancheta vizează întreg lanțul de exploatare, transport și comercializare a materialului lemnos. Organele de anchetă verifică proveniența și volumul lemnului transportat, precum și posibile legături între firma vizată și alte entități din județ.
Cercetările sunt în plină desfășurare, iar polițiștii anunță că nu exclud noi percheziții în perioada următoare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:05 - Român urmărit internațional, adus din Germania pentru executarea pedepsei
- 15:37 - Mobilizare uriașă în Europa: 18.000 de soldați NATO și Ucraina au început cel mai mare exercițiu militar de anul acesta din Suedia
- 15:35 - Cancelarul Merz atacă dur SUA: „Umilite de Iran și fără strategie în război”
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News












