Actualitate· 1 min citire

Ploi și vijelii în peste jumătate din țară

14 apr. 2023, 08:42
Actualizat: 14 apr. 2023, 08:42
Ploi și vijelii în peste jumătate din țară

Ploi și vijelii în peste jumătate din țară

Articol scris de Realitatea de Valcea

Aceste fenomene nu vor fi în fiecare localitate din zonele vizate, însă mediul este foarte instabil

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de ploi și vijelii ce vizează 26 de județe din România.

Codul galben de vreme severă va fi valabil vineri între orele 12.00 – 23.00 în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și nordul Transilvaniei.„

Așteptăm descărcări electrice, intensificări ale vântului, acele vijelii, rafale puternice de vânt, pentru perioade foarte scurte de timp. Pe lângă acestea, așteptăm, izolat, și grindină, averse torențiale.

Aceste fenomene nu vor fi în fiecare localitate din aceste zone, însă mediul este foarte instabil. Inclusiv în Capitală așteptăm aceste fenomene.”, a declarat Diana Giurgiu, meteorolog ANM, pentru un post TV.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (rafale de peste 60…65 km/h), averse cu caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…25 l/mp.

În Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini mari, vor fi rafale de peste 90…100 km/h.

Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului.

Județele vizate sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Buzău, Ialomița, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate