Polițiști fără mască au amendat un cameraman că nu purta mască

Polițiști fără mască au amendat un cameraman că nu purta mască
În Suceava
Doi polițiști au fost sancționați fiindcă nu purtau mască atunci când îi amendau o echipă de filmare că nu purta mască.
Doi polițiști din Suceava care l-au avertizat pe cameramanul unei televiziuni pentru că nu purta corespunzător masca de protecție au fost la rândul lor sancționați, după ce șefii au primit o filmare în care se vedea că agenții nu purtau măști.
S- a întâmplat în Suceava, în fața unei clădiri de birouri în care a izbucnit un incendiu, sâmbătă.
Agenții de poliție se aflau în zonă pentru a asigura ordinea. Polițiștii nu purtau mască, conform filmării realizate de către cameramanul amendat.
Filmarea a ajuns la superiorii celor doi, care i- au sancționat cu o amendă de 1.000 de lei.
În momentul în care au realizat că sunt filmați ajungând la locul intervenției fără măști, polițiștii le-au cerut jurnaliştilor să se legitimeze, să le arate actele de la maşină și să demonstreze că au triunghi reflectorizant.
În timp ce cameramanul căuta triunghiul în portbagajul maşinii, masca de protecţie i-a căzut sub nas.
Poliţiştii care nu purtau deloc mască au considerat că abaterea trebuia sancţionată şi i-au dat respectivului un avertisment.
Echipa de filmare a primit şi alte sancţiuni.
Reporterul a fost amendat pentru că nu şi-a pus centura de siguranţă, pasager fiind în maşină, atunci când oamenii legii i-au cerut cameramanului să mute autoturismul din curtea clădirii afectată de flăcări, pe drumul public (Libertatea).
Jurnaliştii au depus o plângere împotriva celor doi poliţişti.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:58 - Sindicatul Europol acuză Poliția Română că a încălcat legea prin numiri succesive la conducerea Direcției de Ordine Publică
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News













