Proiect de ordonanţă de urgenţă. Bani pentru mamele din categoriile defavorizate

Proiect de ordonanţă de urgenţă. Bani pentru mamele din categoriile defavorizate
Tichete în valoare de 2.000 de lei
Proiect de ordonanţă de urgenţă pentru mamele din categoriile defavorizate. Acestea vor primi tichete electronice în valoare de 2.000 de lei pentru nou-născuţi.
Tichetele în valoare de 2.000 de lei vor fi oferite pentru
– mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului şi cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la venit minim garantat, acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
– mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare, inclusiv mamele minore;
– mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care se află în situaţie de risc;
– mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv sunt victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială;
– mame care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care nu au acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
– mamele minore care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
- 18:33 - Nicușor Dan, declarații de ultim moment despre criza politică internă și scena internațională - LIVE TEXT
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











