Razie în municipiul Rm. Vâlcea

Razie în municipiul Rm. Vâlcea
Acțiune comună a forțelor de ordine
Polițiștii de la prevenire, ordine publică, rutieră și investigații criminale au efectuat o razie, în zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea.
Scopul acestei razii a fost prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală, identificarea de bunuri a căror deținere este interzisă de lege, provenite sau utilizate la comiterea de fapte penale, identificarea persoanelor urmărite local, național și internațional și a persoanelor fără documente de identitate sau forme legale privind domiciliul sau reședința.
Zonele vizate au fost zona Priza Olt, Colonia Nuci, strada Stolniceni, cu această ocazie fiind legitimate 87 de persoane și controlate 19 autoturisme și au fost identificate 2 persoane urmărite internațional respectiv un bărbat de 28 de ani, din județul Ialomița, acesta fiind căutat de autoritățile judiciare din Italia în vederea participării la o procedură judiciară și o tânără de 17 ani, ce figurează ca minor dispărut, alertă introdusă de către autoritățile franceze. În fapt aceasta a plecat din Franța fără acordul părinților, aceștia anunțând autoritățile.
Momentan tânăra locuiește împreună cu rudele acesteia, iar pe perioada plecării aceasta nu a fost victima nici unei infracțiuni.
Toate persoanele legitimate au făcut obiectul verificărilor și introducerii în bazele de date ale poliției.
La această activitate au participat și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, Poliția Locală Râmnicu Vâlcea și D.E.P.A.B.D..
Citește și:
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)









