Reținut de poliție după ce a oferit, cu ocazia unei petreceri private, o prăjitura la prepararea căreia a folosit canabis

Reținut de poliție după ce a oferit, cu ocazia unei petreceri private, o prăjitura la prepararea căreia a folosit canabis
În urma consumului, 15 dintre invitați au acuzat stări de rău, palpitații și atacuri de panică
În data de 22.01.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În cauză s-a reținut faptul că, la data de 21.01.2023, inculpatul a oferit, cu ocazia unei petreceri private la care a fost invitat, o prăjitura la prepararea căreia a folosit cantitatea de aproximativ 15 grame de canabis.
În urma consumului, 15 dintre invitați au acuzat stări de rău, palpitații și atacuri de panică și s-au prezentat la camera de gardă Spitalului Județean Vâlcea.
În urma percheziției efectuate la data de 22.01.2023, în locuința inculpatului au fost descoperite resturi de canabis și un grinder.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Vâlcea.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.
Sursa: Realitatea de Valcea
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
- 14:49 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News













