Se întrerupe apa potabilă în municipiul Râmnicu Vâlcea !

APAVIL
Ca urmare a executării lucrărilor de conectare a noii rețele de apă din străzile Știrbei Vodă și Carol I cu rețeaua existentă de pe Calea lui Traian, APAVIL înștiințeză că în data de 6 septembrie 2018, între orele 9:00 și 17:00, în municipiul Râmnicu Vâlcea, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii de pe străzile Știrbei Vodă și Carol I (blocurile: L, M, N1, inclusiv spațiile comerciale și Clubul Pensionarilor).
Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări atât în zonă, cât și în zonele adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate a apei în municipiul Râmnicu Vâlcea.Se recomandă consumatorilor afectați ca, imediat după pornire, să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produsă ca urmare a întreruperii furnizării.Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise al beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
- 14:49 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News













