Stadiul depunerii Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019

agricultura3232fonduri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la acest moment au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2019, un număr de 55.515 cereri, pentru o suprafaţă de 153.668 hectare.
Cererile Unice de Plata se depun la Centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.
Reamintim că
depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019
se va încheia la data de 15 mai 2019
, în conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA.
Fermierii sunt rugați pe această cale să se prezinte la data și ora la care sunt programați
conform INVITAȚIEI primite
pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2019.Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.Materialele de informare referitoare la Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2019 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA
:
www.apia.org.ro
, la link-ul:
http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare/materiale-de-informare-anul-2019
.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

