Sute de sancțiuni contravenționale la acest sfârșit de săptămână

Sute de sancțiuni contravenționale la acest sfârșit de săptămână
Au fost constatate mai multe nereguli
Sute de sancțiuni contravenționale la acest sfârșit de săptămână.
Polițiștii vâlceni cu atribuții pe linie de rutieră au acționat la nivelul județului pentru prevenirea și combaterea producerii de evenimente rutiere pe fondul consumului de alcool și al substanțelor psihoactive.
Au fost constatate mai multe nereguli, polițiștii rutieri au aplicat 471 de sancțiuni contravenționale. Au fost onstatate și 9 infracțiuni la regimul rutier.
În seara zilei de 29 ianuarie polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe D.N.64, în Vlădești, de către o tânără care a fost supusă testării cu aparatul DrugTest.
În urma testării rezultatul a fost pozitiv iar tânăra a fost condusă la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării cu exactitate a substanțelor consumate.
Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Tot în weekendul trecut au fost reținute 103 de permise de conducere, 11 pentru consumul de alcool și 1 pentru consumul de alte substanțe.
Sursa: Realitatea de Valcea
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:41 - Șeful Satului Major al Apărării, audiat la DNA Militar. Generalul Gheorghiță Vlad va fi pus sub acuzare -SURSE
- 09:30 - Nicușor Dan anunță azi un guvern tehnocrat. Eugen Tomac va fi numit premier -SURSE
- 09:14 - Crimă infiorătoare în centrul orașului Piatra Neamț. Un polițist a murit în mijlocul străzii, după ce a fost înjunghiat. Agresorul ar fi propriul său fiu - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News













