Vâlceanul Bogdan Constantin și- a expus lucrările în Los Angeles

Vâlceanul Bogdan Constantin și- a expus lucrările în Los Angeles
Lucrările sale s- au bucurat de succes de- a lungul timpului, arât în țară cât și în străinătate
Vâlceanul Bogdan Constantin și- a expus lucrările, de sărbători, în Los Angeles, alături de artiști americani.Lucrările lui Bogdan au fost expuse de-a lungul timpului atât în Râmnicu Vâlcea cât și în Sibiu, Bucuresti sau Italia, la CIRCOLO CULTURALE LUCANO "GIUSTINO FORTUNATO", Torino.
"Bogdan Constantin se exprimă cu lejeritate în grafică și în pictură. Mijloacele lui sunt ferme, masculine.În grafica sa este stăpânul desenului, urmând linia inspirației pe conturul pe care personajele capătă deformări expresive, schimbări corporale de la un regn la altul, de la o specie la alta, cu consecințe semantice surprinzătoare și încântătoare.
În pictură îi place clarobscurul, cu ajutorul căruia dramatizează cu dibăcie de la simple expresii faciale la complicate scene de grup.I-am descoperit desenele pe pereții unei cafenele în care se putea asculta jazz, cu mulți ani în urmă. Așa se înfățișează lumii un artist în secolul acesta.
Nimic glorios, ar spune cu prețiozitate comentatorii celor două arte, dar ceva atât de puțin închipuit, de natural și de plăcut, numai cei sinceri pot oferi.Grafica lui Bogdan Constantin este o suprapunere de sensuri multiple pentru forțe diferite de lectură vizuală și semantică, ca la Dali (...)Bogdan Constantin prețuiește în acest fel personalitatea și trasăturile de caracter ale fiecărui chip pictat, indiferent de epoca din care vine.Am văzut în fiecare lucrare plăcerea de a picta, aceeași probabil din adolescență și până acum.Omul este subiectul său preferat.Bogdan Constantin este un mare maestru care mișcă cu mult talent dramaturgic firele nevăzute ale acestor personaje pe scena propriilor desene.Mai totul amintește că a lucrat cândva, nu pentru mult timp, dar de ajuns, într-un teatru.Unele desene primesc, cu mai multă sau mai puțină discreție, o nuanță comică.Bogdan Constantin este un artist care își găsește rapid loc în cele mai diverse colecții.Această din urmă calitate mă face să mă gândesc cu seriozitate la faptul că destinul lui de artist este în plină desfășurare în direcția pieței de artă funcționale.O spun ca autor al singurului index al comerțului oficial de artă din România" - Dan Tudor
Citește și:
- 21:38 - Dosarele despre OZN-uri, pe masa Casei Albe. Trump vrea transparență, specialiștii cer prudență
- 20:48 - Imagini în premieră din buncărele subterane ale Kievului. De unde a condus Zelenski rezistența Ucrainei
- 19:59 - Vladimir Putin, mesaj dur pentru Ucraina la patru ani de la începerea războiului: „Vor merge până la un punct extrem şi apoi vor regreta”
- 19:03 - Pierderile reale ale armatei ruse, tabu la Moscova. Ce ascunde Kremlinul în spatele codului „Cargo 200”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News
_fa0439aeae.webp)








