6,47% din apelurile către la 112 au fost abuzive, anunță STS.

Un oltean a sunat la 112 de 9.544 de ori, iar alți 44 de români au apelat numărul de urgență de cel puțin 1.000 de ori, anunță Serviciul de Transmisiuni Speciale.

Peste 311.000 de apeluri au fost abuzive la 112, în primul semestru din 2020.

Potrivit STS, în primele 6 luni ale anului 2020, în Sistemul 112 au fost preluate peste 4,8 milioane de apeluri, dintre care 2,6 milioane au reprezentat urgențe.

Peste 311.000, respectiv 6,47%, au fost apeluri abuzive.

De exemplu, o persoană din Olt a sunat de 9.544 ori la 112, iar alte 44 au apelat numărul unic de urgență de cel puțin 1.000 de ori.

„Cetățenii au sunat în repetate rânduri în mod abuziv, fără să aibă o urgență reală, au făcut glume ori au adus injurii operatorilor, au solicitat informații sau au folosit linia de urgență în contextul unor evenimente pentru care nu era necesară intervenția agențiilor specializate (Ambulanță, Poliție, Pompieri, SMURD, Jandarmerie, SALVAMONT etc)”, spun reprezentanții STS.

De exemplu, un cetățean a sunat de pe o cartelă prepay în Centrul 112 Giurgiu și s-a recomandat cu numele de „Iulian”. În doar două luni, „Iulian” a sunat de peste 1.500 de ori la 112 fără a avea vreo urgență, invocând diverse motive care nu necesitau intervenția operativă a echipajelor specializate.

„Iulian” a fost identificat de către polițiștii giurgiuveni și a primit o amendă.

„La fel ca <Iulian> au fost și alți cetățeni, din alte județe, care au sunat la 112 în mod abuziv, fără a avea urgențe. O persoană din Ilfov a sunat de 7.573 de ori, o altă persoană din Vaslui a apelat de 6.779 de ori, un cetățean din Neamț de 5.695 de ori, iar un alt cetățean din județul Cluj de 5.563 de ori”, anunță STS.

Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă de până la 2.000 de lei și până la 200 de ore de activități în folosul comunității, iar dacă echipele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei și până la 400 de ore de activități în folosul comunității.

Articolul precedentPot fi depuse cererile pentru tichete sociale de 500 lei pentru copiii dezavantajaţi
Articolul următorVIDEO Purtătorul de cuvânt al PSD, derapaj halucinant. Mesaj obscen de nereprodus al lui Lucian Romașcanu