Sfânta și Marea Luni. Pilda celor zece fecioare

Sfânta și Marea Luni. Pilda celor zece fecioare
În săptămâna patimilor
Săptămâna Patimilor, Marți. În Marțea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare.
Această pildă vorbește despre zece fecioare, cinci "înțelepte" și cinci "neînțelepte", care se pregătesc pentru nuntă (crestinortodox.ro).
În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănata unei nunți.
Hristos se numește pe sine "mire", iar Apostolii poartă numele "prietenii mirelui".
Mireasa lui Hristos este Biserica, iar Împărăția cerurilor este asemănată cu zece fecioare care, luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui.
Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopții, se vestește sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine.
Isus compară creștinii cu cinci fecioare înțelepte și cinci fecioare fără minte.
„Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau fără minte, și cinci înțelepte. Cele fără minte, când și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase.” Matei 25:1-4.
Pilda se încheie asfel: "Privegheați și vă rugați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului". Hristos a dorit ca prin această pildă să ne descopere importanta pregătirii în vederea judecății de apoi ( crestinortodox.ro.)
În Sfânta și Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului.
Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o prefigurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif a fost fiul patriarhului Iacob și al Rahelei.
Din pricina unor visuri, legate de viitorul său măreț, era invidiat de frații lui mai mari care l-au ascuns într-o groapă, spunându-i patriarhului Iacob că a fost mâncat de fiare sălbatice.
Mai târziu, Iosif a fost vândut ismailiților cu treizeci de arginți, iar aceștia la rândul lor l-au vândut lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Ajuns în casa lui Putifar, el a respins ispita de a cădea în desfrânare cu stăpâna sa.
Vrând să se răzbune, aceasta l-a acuzat pe Iosif în fața lui Putifar spunând că el ar fi fost cel ce a încercat să o ademenească. Ca urmare, Iosif a fost pedepsit, pe nedrept, cu temniță grea și lanțuri.
Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfățișat faraonului și a fost pus domn (administrator) peste tot Egiptul. Cu prilejul împărțirii grâului, a fost recunoscut de frații lui evrei. Dar Iosif nu i-a pedepsit, deși putea să o facă, ci i-a iertat.
Asemănarea dintre suferințele lui Iosif și cele ale lui Iisus este foarte mare, dacă vedem duhovnicește că stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o preînchipuire a biruinței lui Iisus asupra păcatelor lumii, iar grâul oferit celor flămânzi o preînchipuire a Sfintei Euharistii.
Smochinul neroditor
Despre smochinul neroditor, Sfinții Evangheliști Matei și Marcu spun că s-a uscat, pentru că Iisus, pe când venea din Betania spre Ierusalim, a zis:
De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce – ne spune Sfântul Evanghelist Marcu (11, 14), iar Sfântul Evanghelist Matei redă puțin diferit cuvintele Mântuitorului: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată (Matei 21, 19).
S-a spus că Hristos Domnul a făcut această minune asupra smochinului ca să ne cheme la umilință și pocăință, la părăsirea păcatelor, simbolizate de frunzele frumoase, dar neroditoare, și la cultivarea virtuților, întrucât fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor.
Începând cu Denia de duminică seara, după cei șase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta și Marea Joi troparul:
Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăși cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morții și afară de împărăție să te încui; ci te deșteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Patimi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deniilor:
Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, și mă mântuiește.
Hristos-Mirele Bisericii vine tainic în sufletele celor ce priveghează în rugăciune, ascultă cuvintele Evangheliei Sale și se nevoiesc duhovnicește căutând lumina cea neînserată a Împărăției Cerurilor.
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta și Marea Luni, în Foame și sete după Dumnezeu, Ed. Basilica, București, 2010.
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News























