Minele din Valea Jiului nu se vor mai închide. Producția a crescut

Minele din Valea Jiului nu se vor mai închide. Producția a crescut
Este așteptată o decizie a Guvernului săptămâna viitoare
Minele din Valea Jiului nu se vor mai închide, cel puțin în acest an. Minele din Valea Jiului au început să crească producția cu 30%, în contextul crizei energetice și al importului de gaz din Rusia, relatează Realitatea PLUS.
Această cantitate asigură funcționarea Termocentralei Paroșeni timp de 3 zile pe săptămână. Este așteptată o decizie a Guvernului săptămâna viitoare pentru a crește cantitatea de cărbune extrasă.
Cele patru mine de cărbune din Valea Jiului şi-au revenit din punctul de vedere al cantităţii extrase, producţia medie ridicându-se acum la circa 1.000-1.100 de tone pe zi, huila fiind folosită pentru funcţionarea termocentralei de la Paroşeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
Minele din Valea Jiului, la un pas să fie închise, și-au crescut producția de cărbune. Toate cele patru mine care mai sunt în Valea Jiului, Lonea, Vulcan, Livezeni, Lupeni, funcţionează în acest moment, au anunțat reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
Producţia medie este acum de aproximativ 1.000-1.100 de tone pe zi, iar huila este folosită pentru funcţionarea termocentralei de la Paroşeni
Cantitatea de cărbune extras din Valea Jiului asigură funcţionarea Termocentralei Paroşeni timp de trei zile pe săptămână.
Săptămâna viitoare, Guvernul va decide reangajari pentru a creste cantitatea de cărbune in contextul crizei energetice, potrivit Realitatea PLUS.
Administratorul special al CEH, Cristian Roşu, a prezentat situaţia minelor la o întâlnire la Guvern, pe 8 martie, pe tema creşterii independenţei energetice.
Se așteaptă o soluție și în legătură cu termocentrala Mintia, care a fost închisă acum un an, din cauza lipsei cărbunelui.
CEH este format din minele de cărbune Lupeni, Livezeni, Lonea, Vulcan şi termocentralele Mintia şi Paroşeni.
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











